Ce este tusea canina si cum se trateaza?
Tusea de canisă, denumită și traheobronșită infecțioasă canină, este o afecțiune respiratorie des întâlnită în rândul câinilor și extrem de contagioasă. Este provocată de diverse microorganisme, bacterii și viruși și în special de bacteria Bordetella, provocând inflamarea laringelui și o tuse uscată. Această tuse poate suna uneori ca și cum câinele ar avea ceva blocat în gât.
Cum se transmite tusea de canisă?
În mod obișnuit, această afecțiune se răspândește atunci când un câine sănătos este expus la secrețiile respiratorii ale unui câine infectat. În general, acest transfer se întâmplă în locurile în care sunt mai mulți câini, precum pensiunile pentru câini, parcuri, expoziții sau grupuri de antrenament.
Tusea de canisă se poate transmite prin aer, prin contactul direct al câinilor, cum ar fi statul bot în bot sau prin suprafețe și obiecte contaminate, precum bolurile de hrană sau jucăriile.
Care sunt simptomele tusei de canisă?
Tusea de canisă poate provoca simptome ușoare la unii câini, însă, dacă este lăsată netratată, poate duce la pneumonie.
Principalele simptome pe care le poate prezenta patrupedul atunci când suferă de această afecțiune sunt:
- tuse persistentă puternică;
- strănut;
- letargie – în caz de afecțiune avansată ;
- curgerea nasului;
- scurgeri oculare;
- febră și pierderea poftei de mâncare – în caz de afecțiune avansată.
Se poate trata tusea de canisă?
Tratamentul pentru tusea de canisă se poate face doar după o confirmare a diagnosticului de către medicul veterinar. Acesta, prin analize de sânge, respectiv, prin izolarea bacteriei sau prin analiza și observarea simptomelor, poate confirma dacă virusul există sau nu.
Deoarece este o afecțiune extrem de comună, aceasta se poate trata foarte ușor, excepție făcând câinii juniori, cu vârsta mai mică de 6 luni, deoarece sistemul lor imunitar nu este dezvoltat complet iar riscul de complicații crește.
Tratamentul pentru tusea de canisă presupune, de cele mai multe ori, medicamente pentru tuse, care au rolul de a ameliora simptomele, dar și antibiotice, recomandate pentru prevenirea diverselor infecții.
Pentru cazurile ușoare, tratamentul poate include doar îngrijire de susținere, care se concentrează pe odihnă, o bună nutriție și hidratare corespunzătoare.
O recomandare utilă care se poate lua în calcul atunci când câinele suferă de tusea de canisă este de a nu i se mai pune zgarda atunci când iese afară ci de a se folosi un ham, deoarece zgarda poate irita traheea, provocând ulterior agravarea tusei sau chiar leziuni ale traheei.
Cum se previne tusea de canisă?
Tusea de canisă se poate preveni sau, după caz, trata acasă, prin implicarea tuturor membriilor familiei:
- cu ajutorul unui vaccin împotriva bacteriei responsabile de această afecțiune și anume bacteria Bordetella. Cu toate acestea, există situații în care vaccinul nu previne apariția acestei afecțiuni, în special atunci când tusea este cauzată de alți agenți, cum ar fi virusul parainfluenza canin, adenovirusul canin tip 2, micoplasmele sau coronavirusul respirator canin.
- este recomandat să evitați contactul patrupedului cu alți câini care prezintă simptome asemănătoare cu cele descrise mai sus.
- este recomandat să vă asigurați că patrupedul este dus la control periodic, pentru ca medicul veterinar să poată depista orice afecțiune;
- dacă câinele este suspect de tuse de canisă sau este confirmat, încercați să reduceți exercițiile fizice și plimbările lungi sau obositoare cu care este obișnuit, pentru a reduce perioada și intensitatea tusei.
- evitați orice ar putea irita tractul respirator al câinelui în timpul recuperării, cum ar fi spray-urile, detergenții de uz casnic, tămâia și fumul de țigară.
Pentru o bună stare de sănătate, este recomandat să aveți mereu alături un medic veterinar cu care să vă consultați de fiecare dată când observați diverse simptome sau când observați un comportament diferit al patrupedului.