Cum folosim lesa
Când plecăm la plimbare, primul lucru pe care îl facem este să punem lesa câinelui. Atașăm lesa doar în momentul în care animalul este liniștit. Câinele nu trebuie să fie agitat, să alerge de bucurie prin casă. Nu mângâiem câinele înainte de a pleca la plimbare. Câinele nu trebuie să fie entuziasmat, el trebuie să stea la ușă liniștit și să aștepte până când ieșim noi din casă și abia apoi urmează și el să treacă pragul ușii. Această lecție este foarte importantă pentru că învață că nu are voie să plece pe orice ușă deschisă.
În timpul plimbării, este nevoie să învățăm câinele să stea în spatele nostru sau în dreptul nostru, nicidecum în față. Dacă va sta în fața noastră, va avea tendința să alerge, să controleze traseul și va trage de lesă în permanență.
Lesa va fi ținută lejer, în timp ce câinele merge în dreptul genunchilor noștri. Nu se trage niciodată lesa spre spate, pentru că animalul nu va reacționa. Lesa se trage în lateral pentru corectarea purtării câinelui. Tragem de lesă doar 2-3 secunde, apoi relaxăm.
Dacă totuși câinele se depărtează și ajunge înaintea noastră, ne oprim și așteptăm până câinele revine în dreptul nostru. Nu omul se deplasează spre câine, ci invers. Câinele va merge înapoi la locul unde trebuia să fie și învață astfel că a greșit plecând în fața stăpânului.
Lesa va fi mereu ținută relaxat, pentru a nu transmite tensiune. Câinele va fi și el astfel relaxat și supus.