iasiadopta

CUM ÎȚI ANTRENEZI CÂINELE PENTRU ALERGAREA LA PAS?

Timpul petrecut alături de câinele tău este întotdeauna extrem de apreciat, în special de către micuțul patruped, care se bucură de fiecare secundă alături de tine. Oferă-i cât mai mult timp, lăsându-l să se alăture activităților tale atunci când este posibil, astfel încât să poți îmbina utilul cu plăcutul. Cu siguranță răsfățatul familiei nu va zice „nu” dacă îl vei duce cu tine la sesiunile de jogging, obținând astfel un mod distractiv de a vă petrece timpul împreună. 

Dacă te-ai gândit să iei tovarășul cu tine atunci când mergi la alergat, dar nu știi exact care sunt pașii și ce trebuie să urmărești înainte de a începe distracția, atunci te invit să parcurgi următoarele informații, să le pui în practică și să-ți transformi animăluțul în partenerul ideal pentru alergare. 

1. În primul rând trebuie să știi că nu toți câinii sunt la fel, existând rase de câini care preferă distanțele lungi (precum Husky sau Ogarii), și alții care preferă sprinturile (precum Bulldog, Pug). De asemenea, nu te grăbi să începi să-ți antrenezi câinele în direcția aceasta până când nu ajunge la o vârstă potrivită de 12-18 luni, deoarece oasele lor sunt în creștere, și bineînțeles că nu ne dorim ca această activitate să le afecteze creșterea și dezvoltarea. 

2. Următorul pas pe care trebuie să îl faci este să vizitați împreună medicul veterinar, pentru a-l examina și a-i face o verificare de rutină, astfel încât să te asiguri că micuțul o să fie capabil să te însoțească pe tot traseul, dar și să primești aprobarea că starea lui de sănătate nu o să fie afectată din cauza efortului. 

3. Dacă totul este în regulă până aici, începe pregătirea celui mic. Pentru început, se recomandă să înveți câinele să stăpânească mersul în lesă, să te asiguri că se simte confortabil cu ea și că nu trage în mod insistent atunci când vede alte animale. Poate prezenta un pericol atunci când câinele trage de lesă cu forță, în timp ce tu alergi. 

4. După ce lesa este destul de confortabilă pentru el, urmează pasul în care trebuie să îl înveți care îi este locul, în stânga sau în dreapta ta. Poate deveni destul de deranjant ca în timpul alergării, câinele să își schimbe locul de pe o parte pe alta, iar pentru a evita posibile accidente, este bine ca fiecare să aibă locul lui. Cum faci asta? De fiecare dată când ieșiți la plimbare ține-l în partea în care dorești să fie. Astfel, când va încerca să-și schimbe locul, oferă-i de fiecare dată o recompensă în partea în care trebuie să stea. 

5. Odată ce câinele a învățat să se plimbe politicos alături de tine, acesta, ca și noi oamenii, trebuie să își dezvolte rezistență. Pentru a se antrena în această direcție, începeți să faceți plimbări tot mai lungi, de fiecare dată când ieșiți. 

6. În momentul în care ai decis că este capabil să facă plimbări lungi și că știe să stea alături de tine fără să își schimbe locul sau fără să fie atras de alte animale, poți începe să alergi ușor. De fiecare dată când se începe alergarea, încearcă să folosești anumite indicii verbale precum „să mergem” sau „aleargă”, astfel încât el să știe care este momentul în care trebui să mărească ritmul. Pentru a se obișnui cu asta, în timp ce alergați, faceți pauze de mers la pas, după care dați semnalul și începeți să alergați încet. Când câinele începe și el să alerge, trebuie recompensat. 

7. Pentru a-și forma rezistență, se va începe alergarea pe trasee scurte și rare, de 2-3 ori pe săptămână pentru început, (pentru a-i oferi și timp de repaus între antrenamente) după care se poate mări distanța. În tot acest timp, trebuie să urmărești câinele, să te asiguri că face față și că se simte confortabil în timp ce aleargă. De la o ieșire la alta, distanțele o să fie mai lungi, iar mersul la pas mai scurt, până când se observă că este comod pentru el să alerge fără să fie nevoit să se oprească foarte des. 

Acum că știți care sunt pașii pentru a-l face pe prietenul blănos un adevărat sportiv, iată câteva sfaturi de care trebuie să ții cont pentru a-i oferi siguranță blănosului:

  • La fel ca și noi, câinii trebuie să se încălzească înainte de aventură, după care, la final trebuie să se răcorească.
  • Dacă după un timp observați că micuțul curajos încetinește sau nu mai are chef, faceți o pauza astfel încât el să poată merge la baie dar și să poată admira împrejurimile.
  • Sunt situații în care câinii sunt extenuați, dar continuă să alerge de dragul stăpânului. Pentru a nu suferi diverse afecțiuni ulterioare, cauzate de suprasolicitare fizică, trebuie urmărite semnele prin care ne exprimă că este obosit. Acestea sunt gâfâieli și probleme de respirație, salivare excesivă, gingii care încep să se albească, confuzie, vomă, diaree sau sângerare, șchiopătat, toate acestea fiind un semn clar că este momentul să vă opriți.

Nu în ultimul rând, atunci când mergeți într-o drumeție sau chiar la o simplă plimbare în alergătură cu micuțul blănos, sunt câteva lucruri esențiale pe care trebuie să le aveți asupra voastră:

– Nu uitați să aveți mereu la dumneavoastră suficientă apă pentru el, dar și un castron pliabil, care să nu vă ocupe spațiu, din care să bea, și oferiți-i apă de fiecare dată când are nevoie;
– Este bine ca de fiecare dată să aveți telefonul la voi, pentru eventualele urgențe care pot apărea. Astfel, veți putea contacta în cel mai scurt timp medicul veterinar, pentru a vă spune primele măsuri care trebuie luate;
– Din politețe, este bine să aveți asupra voastră punguțe igienice pentru excremente, împreună cu un dispenser,  care să se poată atașa cu ușurință la lesă, curea sau rucsac;
– Lesa specială pentru activități sportive, confortabilă și practică pentru jogging, astfel încât câinele să fie în siguranță iar voi să aveți mâinile libere;
– Pentru a-l face mereu fericit și pentru a-l felicita pentru bunul comportament, nu uitați să îi oferiți recompensă de fiecare dată când considerați că o merită;

Acum că toate sunt pregătite și micuțul blănos al familiei este educat în această direcție, nu rămâne decât să începeți să vă bucurați de această activitate împreună și să creați o serie de amintiri de neuitat!

Print Friendly, PDF & Email

Adaugă un comentariu