iasiadopta

DE‌ ‌CE‌ ‌SE‌ ‌SCUTURA‌ ‌SAU‌ ‌TREMURA‌ ‌CAINELE?‌ ‌ ‌

După cum bine știm, câinii sunt animale foarte inteligente, iar dacă ar putea vorbi, cu siguranță aceștia ne-ar spune de fiecare dată cum se simt și care este starea lor. Însă, cum din păcate micuțele patrupede sunt necuvântătoare, acestea au un mod aparte de a ne semnaliza și atunci că sunt fericite dar și atunci când nu se simt bine. Două semne comune pe care le au micuțele patrupede sunt scuturatul și tremuratul. Cu siguranță ați observat și voi cum deseori câinele fie tremură fie se scutură, însă știți care sunt motivele pentru care câinii au aceste gesturi?

Haideți să vedem împreună care sunt cele mai comune semne pe care le transmite câinele prin scuturat sau tremurat.

Scuturatul câinilor

De cele mai multe ori, câinele se scutură atunci când a intrat în apă sau atunci când a fost spălat, în scopul de a se usca. Acest obicei nu este deloc în neregulă, deoarece, în acest mod se elimină excesul de apă. Prin eliminarea excesului de apă, câinele previne hipotermia, deoarece apa prezentă pe blăniță îl face să se simtă rece. Știai că printr-o simplă scuturare, în doar 4 secunde câinele îndepărtează până la 70% din apa din blana lui?

Un alt scop pozitiv pe care îl exprimă câinele prin scuturat este de a-și arăta fericirea. Nu-i așa ca nu de puține ori ați ajuns acasă iar în momentul în care câinele v-a văzut a început sa se scutere? Ei bine, multe patrupede au acest mod de a-și exprima entuziasmul. Iar revenirea acasă a stăpânului nu este singurul moment de bucurie. La fel veți putea observa un asemenea gest și atunci când vă jucați împreuna, când vă aduce bucuros jucăria înapoi sau pur și simplu după ce îi acordați câteva minute de răsfăț și mângâiere. Totodată, știați că prin scuturare câinele își reduce energia pe care o are în exces?

Cei mai mulți dintre câini practică metoda scuturatului pentru a scăpa de stres. Astfel, nu este deloc greșit dacă câinele se scutură după ce are contact cu un câine, o persoana străină sau după ce a ieșit din cabinetul medicului veterinar.

Cazul mai puțin pozitiv în care câinele se scutură este atunci când prezintă o afecțiune a urechii, fie ea o infecție, iritație sau inflamație. Aici, de cele mai multe ori câinele își scutură doar capul, în încercarea de a ameliora simptomele pe care le are.

Tremuratul câinilor

Atunci când vorbim despre tremurat, este bine de știut faptul că frigul nu este singurul motiv pentru care câinii tremură. Când temperaturile sunt mai scăzute, micuții blănoși încep să tremure, cu scopul de a-și regla temperatura corpului, iar o hăinuță sau o pătură poate să îi ajute.

Pe lângă frig, există și alte motive pentru care micuții blănoși încep să tremure, și anume durere asupra unei zone a corpului sau chiar o boală. Bolile canine asociate tremuratului sunt febra, boli inflamatorii ale creierului, convulsii, greața, tulburare, boala Addison, boli renale, otrăvirea, hipocalcemia sau hipoglicemia.

 De asemenea, există câini care prezintă o sensibilitate   ridicată la diverse medicamente pentru căpușe sau   pentru purici și pot prezenta tremurături corporale   atunci când sunt utilizate. Totodată, tremuratul poate să   apară și în urma unei anestezii care s-a efectuat pentru   o intervenție dentară sau chirurgicală.

 Atunci când vorbim despre durere, știm deja că nu   întotdeauna câinii vocalizează atunci când îi doare ceva,   ci uneori, încearcă să îndure singuri durerea, într-un colț   ascuns al casei. Singurul semn vizibil cum că aceștia   suferă este tremuratul. Durerea pe care câinii o pot   simți  atunci când tremură poate fi cauzată de     inflamații, traume sau chiar infecții.

 Stresul si frica sunt alte motive care le poate face pe   micuțele patrupede să tremure. La fel ca și noi oamenii,   și aceste micuțe suflețele se pot stresa și pot deveni anxioase. Factorii principali care le provoacă frică sunt focurile de artificii, petardele, tunetele și fulgerele, alarmele sonore, zgomotele puternice etc. Stresul în schimb, în rândul câinilor, poate să fie provocat de plimbările cu mașina, deoarece, spre surprinderea noastră, există câini cărora plimbarea cu mașina nu le face o plăcere, la fel cum și vizita la medicul veterinar este un factor de stres pentru mulți dintre ei.

Nu în ultimul rând, în unele cazuri vârsta își spune cuvântul. Pe măsură ce câinele înaintează în vârstă, poate dezvolta tremurături la nivelul picioarelor. Totodată, pentru câinii seniori, tremuratul poate să exprime și un semn de dureri articulare.

Ce trebuie să faceți atunci când observați că patrupedul tremură?

Imediat ce ați observat că micuțul blănos tremură, încercați să identificați care este cauza. Cum faceți asta? Ei bine, gândiți-vă dacă câinele a mâncat recent ceva care nu a fost inclus în dieta lui sau dacă a existat riscul să mănânce ceva otrăvit, dacă au existat înainte zgomote puternice în jurul său, dacă i-ați dat ceva medicamente pentru deparazitare, dacă a avut motive de stres sau dacă temperatura din mediul său este una potrivită. Dacă știți că toate cele de mai sus sunt optime și nu pot să fie cauza tremuratului, atunci este indicat să apelați medicul veterinar, să vă consultați cu dânsul și să programați un consult pentru examinarea patrupedului.

Voi în ce circumstanțe v-ați surprins partenerul necuvântător că tremură sau că se scutură?

Print Friendly, PDF & Email

Adaugă un comentariu