iasiadopta

Hiperactivitatea, o problemă frecventă

Cea mai frecventă cauză a hiperactivității câinelui este plictiseala. De aceea, e important să i se ofere o atenție sporită pentru a schimba comportamentul animalului. 

Pe parcursul întregii zile, dați-i câinelui anumite sarcini, ocupați-i timpul cu diferite activități. În acest fel își va consuma o parte din energia suplimentară și va fi mai liniștit perioade mai lungi de timp. 

Consumarea energiei suplimentare se face și prin mărirea duratei plimbării zilnice. Se poate ajunge chiar la mărirea numărului de plimbări zilnice, ceea ce va conduce la o oboseală accentuată a animalului și un somn mult mai liniștit pentru câinele dumneavoastră. Nu uitați că niciodată nu dă greș metoda de a obosi câinele prin aruncarea unor obiecte pe care animalul să le prindă și să le aducă înapoi. 

Un program relativ fix și repetabil zilnic, o rutină în viața animalului, ajută mai ales familiile care pleacă la serviciu și lasă câinele singur acasă. 

Din când în când, ca și un copil, animalul de companie are nevoie de o jucărie nouă pentru a sta liniștit. Nu trebuie să fie neapărat un obiect scump, se poate improviza, trebuie doar să constituie o noutate pentru câine. Interesul acestuia va fi captat o perioadă de timp și animalul va devenim mai calm și vă va deranja mai puțin. 

Print Friendly, PDF & Email

Adaugă un comentariu