Inima câinelui bate mai repede decât a omului
Unui câine sănătos îi bate inima cu 50% mai repede decât unui om sănătos. Frecvența cardiacă la câine este de 120 de bătăi pe minut.
Ceea ce nu conștientizăm este că bolile de inimă sunt la fel de frecvente și în cazul patrupedelor ca în cazul oamenilor și pot fi ereditare sau dobândite.
Și câinele poate face infarct, ca și omul. Sunt foarte mulți câini care anual mor din cauza infarctului.
Nu există semne extrem de vizibile pentru afecțiunile inimii la câine și dacă sunt se confundă cu simptomele altor boli: tuse, moleșeală, dificultate în respirație, lipsa energiei, apetit scăzut și slăbire în timp scurt. În aceste condiții, doar testele făcute de medicul veterinar pot stabili un diagnostic precis.
Este important să descoperim boala în faza incipientă. Tratamentul și ritmul de viață al câinelui pot să-i prelungească viața și să i-o facă mai liniștită.